15 mai 2016

Prelucrare audio - Cor

< Continuare de aici >, unde am arătat cum se face prelucrarea audio a unei predici.
Am luat un fişier video şi l-am tras în Audacity (program gratuit pentru prelucrări audio). Îmi arată partea audio:
Stereo (se observă canalele debalansate, cel arătat jos este mai tare),  44100 Hz, 32 biti cu virgulă mobilă.

Încep să îl prelucrez:
Dau clic pe numele fișierului (în stânga semnalului albastru, unde apare cor ...)
 
Aleg Split Stereo Track ca să pot prelucra canalele independent pe fiecare (mi le separă). În stânga îmi apar două nume (fiecare canal separat):
 

Dau clic în stânga, sub numele fișierului (canalul de sus, care este canalul audio stânga, din semnalul stereo):
 
și îmi apare canalul selectat (culoarea gri mai închis).

Am dat clic pe Efect și Amplifică (pentru canalul selectat) și mi-a apărut necesar de + 6,8 dB pentru ca vârfurile să ajungă la 0 dB. După câteva încercări am ales + 7,6 dB (am bifat Alow clipping, ca să pot):
 
și îmi apare doar un singur vârf exagerat (cu roșu).

La fel, selectez canalul de jos (dreapta în stereo) și îl amplific cu cât îmi indică, + 2,4 dB. Așa arată după amplificările separate:


Dau Play și îmi arată pe VU-metru intensitățile semnalelor pe cele două canale, care trebuie să fie apropiate. Am dat clic pe VUmetrul care indică semnalul la redare și am ales Liniar (se văd mai bine diferențele mici):


Din nou am dat clic pe numele fișierului și apoi pe Make Stereo Track (din cele două canale independente îmi face stereo):


În final semnalul arată mult mai bine ca la început, canalele sunt de aceeași intensitate (aproximativ):


Am tăiat puțin la sfârșit (am selectat cu mausul, ca și când aș fi selectat un text și am dat clic pe Editare și Tăiere) pentru că era puțin zgomot după terminarea cântecului.
Am făcut Fade out la sfârșit (am selectat puțin, am dat Efect și Fade Out) ca să facă terminarea lină (să nu fie sunet și apoi să înceteze brusc).


Pentru salvare fișier audio:
Dau clic pe numele fișierului și aleg Set Sample Format și 16 biți (sau 24 biți).


Dau clic pe Fișier și Export audio. Aleg la Opțiuni ce calitate vreau să am: aleg 16 biți și aleg calitatea Variabil 5 standard, OK și salvez, a rezultat un fișier audio cu media de 148 kbps și mărimea de 3,33 MB. (Ar fi fost suficient Variabil calitate 6 standard, în acest caz rezultă 129 kbps și 2,9 MB).

2 mai 2016

Cum funcționeză rama foto digitală

Mă refer la o ramă care are ecran 4x3 de 800x600 pixeli și care poate reda poze, audio, video și text. Există și rame (mai vechi) care au doar 200-400 pixeli sau care nu pot decât să arate poze și nu pot fi folosite ca player audio video (inutile).
Am avut dispozitiv de redare video mic, cu ecran mic cu diagonala de 3,5 inci (aproape 9 cm). Încăpeau puține litere pe ecran. Când să aleg fișierul, jumătate de ecran era acoperit de un desen și abia se vedeau câteva litere din numele fișierului.
Pe ecranul ramei încap numele a 20 fișiere, în fiecare nume câteva zeci de litere.
Poate fi pus card de memorie mare (maxim 32 GB) pe care încap foarte multe melodii, poze (mai ales micșorate corespunzător), deci poate fi folosită ca media player cu ecran încorporat.

Foarte utilă pentru:
- cei care vor muzică, predici, chiar videoclipuri, separat de computer (este ușor de mutat dintr-un loc în altul, dar necesită alimentare la rețea, nu este mobilă ca o tabletă).
- bolnavii și bătrânii care nu se pot deplasa: au la dispoziție muzică, video permanent. Pot vedea serviciile bisericii (înregistrate).
- poate fi folosită ca tablou mic (pe birou de exemplu) care schimbă pozele una după alta (poate reda muzică pe fundal).

Eu am această ramă la care am pus conector pentru audio, ar fi mai potrivită una care să aibe mufă pentru audio din fabricație (se pot conecta căști, amplificator sau boxe pentru computer) și chiar telecomandă.

Pe spate are butoanele: pornit oprit (și meniu), play și pauză (și meniu rapid), enter, esc, înainte, înapoi, vol - , vol + .

1 mai 2016

Redarea - pe ce dispozitive ascultăm

Am fișiere pe care vreau să le ascult. Pe ce dispozitive (ca să nu folosesc permanent computerul)?
- telefoane (chiar și cele care au partea de emisie defectă, unele sunt foarte bune ca playere audio)
- tot felul de dispozitive dedicate (playere), mediaplayere sau tablete
- video, audio și text pe tablete sau rame foto digitale (care permit).
- modulatoare FM, sunt playere care emit semnal radio și pot fi recepționate în apropiere cu un radio existent - este cea mai ieftină variantă (sunt și modulatoare mai scumpe, de calitate mai bună).

22 apr. 2016

Cum se face - generalități

Înregistrarea
1. A.Se înregistrează serviciile bisericii cu cameră video mare (foarte scumpă), aparat foto digital mare (scump), cameră video mică, aparat foto digital (cele mai noi, cu senzor BSI funcționează mai bine și în interior, la lumină mai slabă). Este bine să fie montate pe trepied, pentru stabilitatea imaginii.
   Este bine ca să nu fie înregistrat continuu (într-un singur fișier mare), ci pe bucăți: cântare, predică etc., așa vor fi mai ușor de prelucrat.
    B. Se pot lua fișiere audio și video (predici, muzică) de pe internet.
Ar fi bine ca și înregistrările video să fie prelucrate pentru uniformizarea sunetului (să se audă la fel de tare).
2. Înregistrările video mai lungi sunt împărțite pe bucăți: cântec, predică etc. Sunt eliminate micile pauze (de exemplu dacă va vorbi cineva în sală, va fi o mică pauză până va ajunge microfonul acolo) și micile greșeli.
   Se face uniformizarea sunetului, pentru ca toate să se audă la fel de tare. Mai ales dacă sunt luate fișiere de pe internet, acest lucru trebuie făcut.
3. Toate fișierele se păstrează (de exemplu pe un hard-disk de capacitate mare, există varianta portabilă cu USB sau pe medii de stocare optice, de exemplu DVD sau Blue Ray).
   Pentru distribuție, în funcție de aparatul pe care ascultă fiecare, se comprimă fișierele video (ca să fie de dimensiuni mai mici, să nu ocupe mult loc) în câteva formate folosite și se poate face extragerea sunetului. În acest fel vor exista și fișiere audio (cu muzică, în special predici) care pot fi ascultate (de exemplu în mașină, sau și acasă), fără să necesite conexiune la internet.
   Cine vrea să asculte acasă un serviciu (de exemplu un bolnav), va avea la dispoziție fișierele respective, puse în ordine (numerotate, în ordinea în care au fost înregistrate). Odată dispozitivul pornit, va reda fișierele unul după altul, fără pauză (întreg serviciul). Dacă vrea să asculte din nou ceva, apasă pe un buton, pentru reluare.
   Pentru arhivare (păstrare), vor fi păstrate cele mai frumoase cântece (dacă este cântat din nou un cântec și sună mai bine decât data trecută, fișierul nou îl va înlocui pe cel vechi).

Distribuirea locală
Pentru distribuirea locală (în Biserică) se pot folosi carduri de memorie microSD (la nevoie cu adaptor SD), SDHC sau SDXC, în funcție de dispozitivul folosit la ascultare. Se poate folosi și internetul.
Distribuirea pe internet
Avem internetul la dispoziție, dacă avem conexiune ne putem folosi de el. Cele mai reușite înregistrări muzicale și predicile pot fi puse pe internet la dispoziția celorlalți.

Ascultarea
Cam toți putem asculta lucruri puse pe internet. Vom folosi diferite dispozitive pentru aceasta, dispozitive care nu necesită conectarea la internet (de exemplu cine vrea să asculte muzică creștină în mașină). Sau dacă unul din familie este mai studios, poate să asculte predici fără să folosească computerul, fără să îi deranjeze pe ceilalți. Computerul este greu de mutat (dintr-o cameră în alta, sau la țară, în concediu), nici nu l-aș duce într-o încăpere cu multă umiditate, de exemplu în bucătărie.

1. Modulator FM

Un modulator FM este destul de ieftin - este vorba despre un mic dispozitiv în care se introduce un card de memorie SD sau SDHC sau un stick de memorie USB și se alimentează de la 12 Volți (am testat și merge de la 7,5 Volți). Emite la distanță foarte mică pe frecvențe radio UUS FM, și poate fi recepționat de radio.
Adică funcționează ca un player audio și muzica se aude la radio (transmisie prin unde radio, nu necesită cablu). Se folosește în special în mașini ca să fie receptionat la radio, dar cu alimentare separată se poate folosi oriunde (probabil merge la 5V, alimentat direct în interiorul lui).
Are o telecomandă și un ecran mic, pe care sunt scrise melodiile și pot fi selectate folderele (directoarele) și fișierele audio. Cel pe care l-am încercat, după stingere și repornire relua ultima melodie (o memora).

Am folosit card SDHC de memorie, recomand microSDHC cu adaptor la card de marime normală. Cardul microSD poate fi luat și folosit în telefoane, tablete etc la plecarea în concediu, la țară, la servici etc. Poate fi folosit și stick USB de memorie (dacă modelul respectiv de modulator are posibilitatea de cuplare USB). Fișierele audio pot fi organizate în foldere (directoare).

2. Rame foto digitale

Le voi trata separat. Trebuie alese modele care pot reda audio și video. Predicile și muzica pot fi alese ușor din lista care apare pe ecan.

3. De asemenea pot fi folosite mai multe dispozitive pe care le are fiecare: playere mp3 (audio) și mp4 (video), tablete.
Trebuie remarcate telefoanele defecte (nu prind rețeaua, au emițătorul defect) dar unele merg excelent ca playere (am folosit), în căști sau li se pot conecta amplificatoare exterioare cu boxe sau boxe de computer și pot fi playere audio excelente (mai ales cele care au fost scumpe și au partea audio de calitate foarte bună)!

Voi trata pe viitor separat diferite dispozitive.

Să facem un post de radio sau/și TV (de casă) pentru Biserici NP

Coloseni 3
1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
4. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

   În jurul nostru lumea se frământă. Frământările intră în casele noastre prin posturile de radio pe care le ascultăm și prin posturile de televiziune pe care le vizionăm.
   În contrast cu acestea, vă prezint cum putem face un post de radio (de casă) sau chiar de televiziune al Bisericii locale. Ne putem folosi de niște dispozitive audio sau video pentru aceasta, fără să necesite să avem emisie.În acest fel vom avea în casele noastre fragmente din serviciile divine sau chiar serviciile divine întregi (vor fi un deliciu pentru cei care sunt bolnavi acasă de mai mult timp), muzică creștină, predici, versete, de studiat. Mai greu sau mai ușor acestea pot fi unificate pentru fiecare Biserică locală.
   Odată pus în funcție, acest post de radio (de casă) poate fi folosit de fiecare pentru studiu (ascultare dintre mai multe predici dintr-o listă, învățarea muzicii etc.).